O sa tin minte ziua asta!

A fost perfect! De fapt mai mult decât perfectă ziua asta.. Scriu asta pentru a citi peste câteva săptămâni,luni,ani şi a’mi aminti această superbă zi alături de el.
2 august 2011 plec cu părinţii la Râşnov,coincidenţa,chiar oraşul din care era el.Mă sui în trenuleţ,mă suni,vocea ta mă încălzeşte mai bine că hanoracul care deabea îmi dădea puţin elan.Ajung sus,vizitez umpic cetatea,mă suni,apari,te văd.Erai superb! şi încă eşti. Îmbrăcat elegant,cu flori în mână!! pentru mine!! ce băiat mai ţine minte atenţia asta în zilele noastre? gladiole roşii,superbe,culese din grădină mamei lui.Mi le da emoţionat şi ne îmbrăţişăm,pentru prima data în viaţă.Mă cuprind fiori! părinţii mei erau mai în spate şi urmăreau scenă,zâmbind şi intrebandu’se : oare cine e? ..
-Bună ziua!spune el emoţionat.
-Bună ziua! cine e?spune mamă mirată.
-Prietenul meu,din Braşov,adică..Râşnov,spun eu stânjeniţă.
-De aici eşti tu?spune tata curios.
-Dap,spune el timid.
Panică şi nelinişte în sufletul meu dar în acelaşi timp o armonie greu de explicat dintre trup şi inimă.
De când m’ai îmbrăţişat,parfumul tău m’a îmbătat,o combinaţie de fresh cu dulce care m’a înnebunit.(După 7 ore încă îl simt şi pe tine la fel)
-Hai sa’i lăsăm singuri,spune mamă,încă şocată.
Stăm vreo 2-3 minute şi pur şi simplu..mă holbam la ţine..la părul tău negru,la ochii tăi albăstrii,la pielea ta,la mâinile tale,la unghiile tale mici,la hainele tale comode,la mersul tău legănat,la emoţia din ochii tăi şi strălucirea ochiilor tăi incredibil de frumoşi.

Pur şi simplu eram fermecată de ţine,te vedeam pentru prima data în carne şi oase,parcă îmi venea să te devorez.Zâmbete,multe zâmbete pe faţă noastră şi încercări de a ne ascunde emoţiile,aş mai fi vrut încă o îmbrăţişare,dar spre bucuria mea,aceea nu a fost ultima.
-Hai să ne mai plimbăm,spune el.
-Haideee..!
Ne întâlnim din nou cu părinţii mei..tatăl meu începe să’l chestioneze: câţi ani ai? ce clasă eşti? la ce liceu? ce sporturi faci? ce mai zici?.
Intr’un final evadăm şi mergem la telescop.(spre telescop)
Eraaam megaa timizi !
-Hai să stăm pe pietrele astea..(zâmbet).
Ne aşezam..cu o oarecare frică..începem să vorbim..albinele mă urmăreau.. tu mă apărai de ele..îţi arăt pozele de pe telefon..admirăm peisajul..începem să vorbim despre diverşi prieteni..începem să ne facem poze(pe care le ador)..Ne apropieeem uşor,uşor..mă ia în braţe..nu mai vrea să’mi dea drumul niciodată.
-Respir! respir!
Cum spuneai tu că atunci când mă vezi o să mă ţi în braţe..atât de mult..şi o să îmi dai drumul doar când nu o să mai am aer,apoi iar mă vei ţine în braţe.
(Râsete)
-Sper să se împiedice..Opaa !
[mă faci să mă simţ frumoasă şi mai ales iubită,eşti atât de special]
Ne apropiem din ce în ce mai mult,uşor uşor îţi apropii buzele de mine,dar ruşinea e prea maree mai avem de nevoie de încă o zi superbă pentru a ne stăpânii cu adevărat emoţiile.

Mă săruţi pe obraz,timid..apoi zâmbeşti..eu zâmbesc..mă iei în braţe..pun capul pe umărul tău..părul nostru lipindu’se..stăm aşa câteva minute bune..mai zicem doar din când în când:
-Nu’mi vine să cred că sunt aici!
-Nu’mi vine să cred că mi s’a îndeplinit visul!
Ce peisaj,muntele stă e închinat la picioarele noastre,soarele e deasupra capetelor noastre,ne priveşte printre norii curioşi.Toţi oamenii care treceau pe lângă noi,ne priveau şi zâmbeau..eram atât de frumoşi,pe faţă noastă se vedea un mare: TE IUBESC!
-Franceză!
-Rusă!
-Alle.
-Da,franceză.
Trec prin faţă noastră nişte puşcăriaşi,care lucrau supravegheaţi de gardieni,la spargerea unor pietre.
-Ai grijă de ea!!
-Ohoo ce cuplu!!
Zâmbeam şi nu ne venea să credem că suntem amândoi,îmbrăţişaţi,cu un peisaj extraordinat în faţă şi priviţi de oameni cu atâta fericire.
Vedem un rockar descreerat(nu că am ceva cu oamenii care ascultă rock şi eu ascult rock,e genul meu preferat şi chiar ador stilul)dar băiatul/tânărul acela..era exagerat..ne’a bufnit rasu’ total..era cu nişte pantaloni care erau căzuţi de pe el i se vedeau chiloţii în întregime şi nu era deloc deranjat..mergea aşa..cu încă unu..mai normal că el şi se holbau amândoi la noi..şi vorbeau în limbă lor acolo..că erau mulţi străini..l’am poreclit „taurul” pentru că avea în nas un cercel imens între nări şi negr,avea părul creponat şi blond,ochelari imenşi cu râme negre[îmi plăceau] şi ochii micii miciii de tot.A fost amuzantă rău fază,am râs cam 15 secunde fără să ne oprim.

Nu pot concentra în nici toate frazele din lume ce am simţit atunci şi ce simţ acum.Pur şi simplu sunt îndrăgostită de el la nebunie şi ador că el respectă aceste „bune maniere”: floari unei feţe la o întâlnire,prioritate feţei la mers şi la intrarea intr’o încăpere dar şi pupatul pe obraz,care mie mi se pare copilăresc şi minunat la fel că acele creioane care au jucării în capăt,o moară de vânt,un vrajitor sau chiar o floare.
După ce că am şi uitat că la oră 12.00 oră stabilită de mamă- că să mă înapoieze lor, 45 de minute cât am stat au trecut că 5 minute,aş fi vrut că să opresc timpul în loc atunciii,când eram îmbrăţişaţi.


..Ahh..încă nu pot să cred că am trăit asta,mă uit la poze şi mă liniştesc că totul nu a fost doar un vis..
Părinţii erau în afară cetăţii..ne’au grăbit grozav pentru că ei se plictiseau..îmi venea să le dau cu ceva în cap..eu trăiam cel mai frumos moment şi ei mă sunau că de ce nu mai vin.Când ne’am ridicat de pe stâncile alea,am stat aşa..unul în faţă celuilalt,trişti şi îmbrăţişaţi..vroiam să plec,dar nu’mi dădea drumul..şi am coborât..încet,încet,intalnindu’ne iar cu „taurul” şi prietenul lui ..prinzandu’ne şi intr’o poză cu el..Puşcăriaşii erau pe marginea drumului pe iarbă,cu un zâmbet larg şi foarte vorbăreţi..Ahh..ce atmosferă,de vis..nu mi’a mai păsat de viitoarele predici şi întrebări care o să le primesc de la părinţi când o să ajung acasă,sau pe drum..mă gândeam în momentul ăla doar: Sunt aici! nimic nu mai contează.
Aşa şi..am ajuns jos un zâmbet larg i’am afişat mamei şi ea mie unu..din priviri îmi spunea: ce surpriză,domnişoară!
Pe drum în jos tata l’a interogat..cum e vremea aici..când se coc fructele,legumele,cât de mult plouă..cât de frig e iarnă..dacă se aprind becurile seară pe stradă..apoi uşor,uşor am grăbit pasul şi am mers eu cu el în faţă şi părinţii în spatele nostru,normal,studiindu’ne.A fost minunat,una peste altă..a venit cu noi cu maşină,l’am dus acasă,chiar dacă nu asta stabilisem.

Totul s’a intamplat atat de repede..respir fericita..
Parintii m’au interogat de nu se poate dupa..dar,macar acum stiu si ai mei de noi.
Nu am sa uit ziua asta niciodata! Iti jur! Asta a fost prima noastra intalnire si o sa’ti arat post’ul asta la momentul potrivit! Te iubesc enorm!

Asa..acum 16.09.2011 citesc iar cat de cat povestioara mea..pe langa amintirile care m-au napadit iar..vad ca mai bine renunt la a mai scrie cu diacritice,pentru ca programul e jegos.Uh.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s