TRIST..

Am sa pun si eu un articol care a umplut facebook-ul in cateva ore de lacrimi si statusuri care intr-adevar merita un like. Nu stiu cine l-a scris cu adevarat, dar cu siguranta a fost un geniu.

P.S: Daca esti intr-o stare buna, nu citi asta. Te va intrista profund.

In timp ce nevasta mea servea cina, am luat-o de mana si i-am spus: „Trebuie sa vorbim”. Imi zambeste si continua sa manance, foarte calma. O observam si vedeam durerea in ochii ei. Acea durere nu ma lasa sa vorbesc. La un moment dat mi-am facut curaj si i-am spus: „Vreau divortul.” Ea nu parea dezgustata de ce i-am spus si m-a intrebat „De ce?”. In seara aia nu am mai vorbit deloc, iar ea a plans toata noaptea. Stiam ca vroia sa inteleaga ce se intampla cu noi, dar eu nu puteam sa ii dau nici un raspuns. M-a pierdut din cauza alte femei. Ioana. Eu nu imi mai iubeam nevasta. Imi era doar mila de ea, ma simteam vinovat, tocmai de asta vroiam sa ii las casa, masina si 30% din magazinul nostru. Cand a aflat a rupt documentul in mii de bucatele: „Am petrecut ani de zile impreuna, iar acum suntem doi straini?”. Imi parea rau pentru ea. Imi parea rau ca a pierdut atata timp cu mine, dar nu aveam ce face. O iubeam pe Ioana. A doua zi, ajuns acasa o vad pe nevasta mea la biroul din dormitor. Scria. M-am bagat in pat, eram foarte obosit dupa o zi petrecuta cu Ioana. Ma trezesc in mijlocul noptii, iar nevasta mea era tot acolo. M-am intors pe cealalta parte si m-am culcat din nou. Dimineata, mi-a aratat conditiile pentru a accepta divortul. Nu vroia casa, nici masina nici magazinul. Vroia o luna, doar atat. Vroia ca in acea luna sa ne prefacem ca nu s-a intamplat nimic. Era simplu, baiatul nostru avea niste examene in acea luna si nu era corect sa il suparam cu problemele noastre. Am fost de acord, dar ea mi-a mai cerut ceva. „Aminteste-ti ziua in care ne-am casatorit, cand m-ai luat in brate si m-ai dus in dormitor…in aceasta luna vreau sa ma iei in fiecare zi in brate si sa ma lasi in fata casei.” E nebuna, gandeam, dar am acceptat ca sa nu stic vacanta copilului mei si ca sa putem trece peste mai usor. I-am povestit acest lucrul Ioanei, iar ea a inceput sa rada zicand: „Nu ma intereseaza joculetele nevestei tale. Esti al meu. Sa se obisnuiasca cu idea!”. Trecuse foarte mult timp de cand eu si nevasta mea nu mai eram intimi, asa ca prima data cand am luat-o in brate a fost destul de jenanta. Copilul nostru insa mergea in spatele nostru razand si topaind: „Bravo tati, ai luat-o pe mama in brate!”. Acele cuvinte au fost ca un cutit in inima. Am mers vreo 10 metri cu nevasta mea in brate: „Nu ii spune nimic de divort, te rog.” Am fost de acord si am lasat-o la iesire. Ea a plecat la munca. A doua zi eram mai relaxati. Si-a sprijinit capul pe pieptul meu si ii simteam parfumul. Mi-am dat seama ca nu o mai priveam de mult…nu mai era asa de tanara, avea doua trei riduri, cateva fire de par albe. Eu am facut asta? E vina mea? A patra zi, cand am luat-o in brate eram foarte fericit, ceva se schimbase. Ea era femeia care mi-a dat zece ani din viata ei, tineretea ei, un copil. In zilele urmatoare ne-am apropiat din ce in ce mai mult. Nu i-am spus nimic Ioanei. In fiecare zi era din ce in ce mai usor sa o iau in brate, iar luna a trecut foarte repede. Ma obisnuiesm, iar pe zi ce trece era din ce in ce mai usoara. Intr-o dimineata isi alegea hainele, dar nimic nu ii statea bine: „Off hainele mele sunt prea mari.” Atunci mi-am dat seama cat era de slaba, de asta mi se parea asa usoara. Doamne, sa fi intrat intr-o depresie de la atata suferinta si de la atata durere? M-am apropiat si am mangaiat-o. Copilul nostru intra in camere tipand: „Hai tati, trebuie sa o iei in brate pe mama!” Chestia asta devenise foarte importanta pentru mine. Era ca prima data cand am luat-o in brate si am dus-o in dormitor…cand ne-am casatorit. Mi-am imbratisat nevasta si mi-am dat seama cat e de usoara si de fragila. Imi venea sa plang. In ultima zi din luna i-am spus: „Nu mi-am dat seama cate lucruri era sa pierd!” Copilul trebuia sa mearga la scoala asa ca l-am dus eu cu masina. Nevasta mea a ramas acasa. Mergeam la munca, dar am vazut casa Ioanei. M-am oprit si am urcat la ea. Mi-a deschis usa zambind, dar eu i-am zis: „Iarta-ma, dar nu voi divorta de nevasta mea!” „Esti nebun?” ma intreaba. „Nu, dar o iubesc, a fost o perioada aiurea care ne-a indepartat. Ea e femeia cu care vreau sa imi petrec restul vietii.” Mi-a dat o palma si a intrat in casa. Nu imi pasa. Am fugit la cea mai apropiata florarie si i-am cumparat un buchet de trandafiri. „Ce scriem pe biletel?” m-a intrebat fata de la florarie. „Te voi lua in brate in fiecare zi, pana cand moartea ne va desparti”. Am condus pana acasa. Am urcat scarile fugind, eram emotionat. Intru in casa si ma intrept inspre dormitor cu zambetul pe buze. Nevasta mea era acolo, jos, moarta. Lupta imortiva cancerului, dar eu eram prea ocupat cu Ioana ca sa imi dau seama. Nici macar nu mi-am dat seama! Nu mi-a spus nimic..nu vroia sa imi fie mila de ea. Stia ca e pe moarte si de asta mi-a cerut o luna…da o luna astfel copilului nostru i-ar fi ramas o amintire frumoasa…astfel incat baiatul sa isi amintesca un tata extraordinar, indragostit pana peste cap. Mi-am dat seama ca asta conteaza intr-o casnicie, nu banii, casa, masina sau altele. Astea sund doar lucruri care par sa uneasca, da de fapt despart. Cateodata nu pretuim persoanele, pana nu le pierdem..

P.S: Prea tarziu, nu?
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s