Hei prietene

Hm… Aproape doua saptamani de cand n-am mai scris nimic aici, mai exact 13 zile.

Vacanta este pe sfarsite, dragi prieteni de suferinta… Am un regret enorm ca n-am ajuns anu asta la mare. Daca stau sa ma gandesc… Cand naiba a trecut timpu atat repede?? .. Vorbind de timp, azi am vazut filmul „One day”. A fost superb, am plans raaaaaau si am avut un moment de sclipire in care am simtit ca trebuie sa fac ceva maret in viata asta, ca pentru asta am fost nascuta. M-am simtit speciala, exact cum trebuie toti sa ne simtim, in fiecare zi sau macar o data la o mie de ani, cum mi se intampla mie. Am simtit ca daca e sa mor, voi putea stapani moartea…per total m-am simtit invincibila. Probabil si numarul redus de ore de somn m-a ajutat sa ajung in starea asta de plutire si nemurire. „One day” este un film care merita vazut, cel putin o data, pentru ca nu e un film siropos ci un film realist, britanic. Aaa si vorbeam de timp mai sus si am amintit de film. In film e prezentata o poveste care incepe cu 23 de ani in urma mai exact 1988( sper sa nu ma insel!!!) pana in 2011. Nedumerirea mea era cum au reusit sa transforme actorii de la adolescenti de 18-19 ani la oameni in toata firea. Magia din spatele camerelor e inca un loc nedescoperit de mine(si asa va ramane), dar sunt sigura ca nu au schimbat personajele.

Mai spuneam de numarul de ore reduse de somn. Aseara n-am dormit acasa si unde-i mai bine decat in patutu tau cald, moale, unde te poti simti cel mai rasfatat om de pe planeta? Ei bine da, acasa. Poate suna copilaros, plangacios si rasfatat, dar mi-a fost dor de mami. Hm…cuvantul asta „mami”. Ca o paranteza, cand eram mica am fost intr-un cantonament de tenis cu mai multi copii, eu nestiind pe niciunu. Cea mai oribila saptamana din viata mea, n-am povestit-o nimanui cu lux de amanunte vreodata si nici nu cred ca am taria sa fac asta. Stiu doar ca dupa acele 7 zile teribile, m-am schimbat. Nu cred ca in rau, dar am fost mai dura, mai puternica si mai impunatoare. Pentru ca alea 7 zile pentru mine au fost ca o misiune de supravietuire, dar nu printre animale, ci printre oameni(ceea ce cred ca e mai greu-sau cel putin, era, pentru mine, prin clasa a 4 a). Asaaa, revenind la cuvantul „mami”. Un dialog pe care n-o sa-l pot uita toata viata, pentru ca face parte din categoria „nu uiti asta nici daca ti se spala creierul”. Deci un dialog dintre o fetita cam de varsta cu mine(10 ani) si un baiat de vreo 14-15 ani:

*Baiatul vorbea la telefon cu maica-sa*

-Da mami, am mancat si acum vom merge la alergat… Bine mami, te pup si eu. Paa! (Clasic)

*Fetita care asculta(ca si mine), doar ca ea s-a apucat sa comenteze inteligent*

-De ce ii zici mami? Pana cand ii zici mami? Nu esti prea mare ca sa-i zici mami?

-Pai e mama mea, cum sa-i zic?

-Mie mama mi-a zis ca doar cand eram mica trebuia sa-i zic mami, acum sa ii zic mama.

Eu am ramas uimita, poate voua(cei care imi citesc blogul) vi se pare patetic, banal si fara rost, dar in mine a trezit la vremea aia un mare semn de intrebare: Sa continui sau nu sa-i zic lu mami mami?

Asa ca de unde puteam lua raspunsul daca nu direct de la sursa? Si dupa ce i-am zis de acel mic dialog, am intrebat-o si eu cum ar trebui sa-i zic. Ceva de genu…sunt suficient de mare ca sa-ti zic mama si nu mami? Iar ea mi-a raspuns bland si la subiect, ca de obicei, cam asa: Normal ca poti sa-mi zici mami, nu conteaza cati ani ai. Mami suna mai dulce, tot mama e. Si de atunci am continuat sa-i zic mami. Bineinteles ca in grupurile mele de prieteni de acum nu spun mereu: „si mami mi-a zis ca…” folosesc „mama” de cele mai multe ori. Pentru ca mi se pare ca par un copil rasfatat prea mult de „mami” daca zic „mami”. Si asta e datorita influentelor, pentru ca prea putini isi mai respecta parintii, cei mai multi ii baga in cele le trece lor prin scafarlie… Dar un ultima vreme, folosesc cel mai des „mami” si cand vorbesc despre ea cu altii. Pana la urma: Cui ii pasa de ce crede lumea?

Si ziceam ca aseara mi-a fost dor de mami cum nu mi-a mai fost de cand eram mica si eram in tabara, departe de casa, de mami, de tati, de papagalii mei. Dar acum a contat doar mami, pentru ca de nimeni nu poate sa-mi fie mai dor decat de mami.

Anunțuri

Un gând despre “Hei prietene

  1. One day este ecranizarea unui roman cu acelaşi nume. Merită să citeşti şi cartea. Nu sunt lucruri esenţial diferite dar doar aşa poţi avea „imaginea” completă. În plus mie îmi pare că procedând în felul ăsta repari o nedreptate ce i se face autorului cărţii. Filmul are cert mai multe atuuri, mai multe posibilităţi de exprimare şi de multe ori cel de la care a plecat totul este pe nedrept învăluit de praful uitării.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s