Ploaia si fata in negru

Ora destul de tarzie,ploaie torentiala si o stare destul de dubioasa.

Eram ultimul pasager in autobuzul gol. Cand si cand, in departare, se mai vedea licarul farurilor vreunei masini intarziate. Apa forma adevarate cascade pe geam. Statiile goale… Deh, cine ar fi fost nebun la ora aia sa iasa in torentul navalnic ce se napustea furios asupra pamantului?! Plecasem destul de sictirit din barul unde imi petreceam, de obicei, dupa-amiezile tarzii. Numai ca, de data asta, ma apucase noaptea si norocul meu fusese ca prinsesem ultimul autobuz spre casa.

Nu eram nici imbracat destul de adecvat pentru vremea ce se schimbase brusc. Eram ca de obicei: bocancii inalti, greoi si nelipsitele camuflaje. Deja ma injuram in gand pentru prostia mea: ignorasem sa iau de acasa un hanorac sau macar o umbrela desi era innorat.

Ca de obicei, barul plin de betivi intarziati, pustani depresivi sau fete zgomotoase si vulgare. Nu mai avea nimic de oferit barul asta ca pe vremuri. Poate doar adapost pentru o noapte ploioasa. Si iata ca din nou, adancindu-ma in ganduri,  imi amintisem de lucruri de demult de care imi era un dor fenomenal. Ce era mai trist –faptul ca fiecare zi se derula identic cu cele trecute sau cu cele ce veneau. Si in fiecare zi, o EA uita sa vina sa ma cuprinda in bratele ei, sa imi vrajeasca sufletul si sa ne faurim impreuna un drum spre viitor.

M-am privit in geam. Reflexia arata un om cu fire de par albe, razlete si cu o privire obosita, incercanata. Nici nu am observat cum timpul a trecut pe nesimtite si autobuzul a oprit la capat de linie. Soferul a bombanit ceva despre faptul ca se retrage la garaj si ca trebuie sa cobor. Am stalcit o injuratura printe dinti in surdina. Mai aveam destul pana acasa. Din cauza perdelei de ploaie nici nu vazusem adevarata problema….ma urcasem in autobuzul gresit.

Nici nu pusesem piciorul bine in statie, ca deja eram ud pana la piele. Turna cu galeata! Ca un bou ce eram, nu imi luasem nicio masura de precautie si bausem toti banii.

-Futu-ti! am exclamat nervos cand am luat contactul cu o balta de dimensiuni apreciabile.

Pasii ma duceau alert prin ploaia de primavara. Abia se vedea in fata si usor, usor simteam frigul cum se stabileste si mai bine in oase. Brusc, ploaia se transforma aproape in grindina si primele fulgere brazdara cerul.

-Excelent!  Asta mai trebuia! Am exclamat din nou si am scuipat intr-o parte cu nervi.

Si nici macar nu imi puteam aprinde o tigara….Usor, usor pasii ma duceau spre parcul ala ciudat din nordul orasului. De ce ciudat? Pentru ca multi auzeau zgomote dubioase la miez de noapte de acolo, avusesera loc de-a lungul timpului niste crime si ce sa mai, nu avea o reputatie buna. Niciodata nu crezusem in tampenii de genul. Am intrat in parc cu gandul sa il traversez repede si sa ajung la drumul principal, unde macar eram mai ferit de ploaie din cauza copacilor. Si atunci s-a intamplat….

In mijlocul parcului o fata superba bruneta, inalta  si imbracata intr-o rochie de seara neagra , lunga pana la pamant.

-Woaa! Am exclamat ca un taran care nu a mai vazut femeie. ,,Ce dracu cauta una ca asta la ore de genu prin ploaie?! O fii vreo tacanita sau o fi prins-o si pe ea ploaia pe drum…” Gandurile se invalmaseau in capul meu si nu intelegeam ce cauta fata aia acolo. Pe masura ce ma apropiam, i-am privit chipul atent. Niste trasaturi angelice, fine, de papusa de portelan parca…palida ochii negrii, superbi si mari, dar plini de tristete  nemarturisita. ,,Pff..i-o fi dat vreunu papucii si d-aia e in halu asta.’’ Oricum, instinctual imi spuneam,  ca oricine ar fi sa nu o las acolo singurica. M-am apropiat si am intrebat-o.

-Domnisoara, sunteti bine?

M-a privit in ochi si mi-a raspuns cu o voce suava, care ar fi topit si un bulgare de gheata.

-Poate sau poate ca nu….

-Urata vreme pentru o plimbare in parc, nu? am spus eu.

Ea mi-a zambit dulce si m-a privit duios.

-Esti in aceeasi ploaie, dupa cum vad eu.

Am zambit si am incuviintat din cap. Ochii ei ma hipnotizau si nu imi puteam lua privirea de la buzele pline de un rosu intens. Brusc, fata mi-a intins mana.

-Nu ma cunosti si nu te cunosc dar ceva ne-a adus pe amandoi, aici, la aceeasi ora, in aceeasi ploaie… mi-a soptit ea.

Ma uitam nedumerit si nu stiam ce vrea sa spuna. Fara sa imi dau seama, fetele noastre se apropiau si usor i-am luat mana in a mea.

-Se  vede pe chipul tau ca ai suferit mult! a soptit ea.

-Mdaaa!  am incuviintat eu usor.

Atunci fata si-a apropiat fata de a mea si a soptit suav.

-Te rog, saruta-ma!

Si in momentul cand buzele noastre se impreunau, m-am simtit mai usor ca niciodata. Toate gandurile rele si problemele au zburat. Chipul ei radia fericire, una molipsitoare care ma cuprindea in fiecare fibra a trupului. Sufletul meu se incalzea treptat. M-a mangaiat usor pe par si mi-a soptit strangadu-mi mana in a ei, de parca ii era teama sa nu ma piarda.

-Gata cu problemele si tristetea, de acum…

Am zambit cu inima curata pentru prima data in mult timp.

-Sa mergem! am spus.

-Multumesc … a soptit ea si din nou a urmat un sarut fierbinte.

Ochii ei se incalzeau si zambetul  ei imi promitea vremuri bune si multa multa dragoste. Impreuna am plecat prin noapte si ploaie. Tunetele si fulgerele se inteteau si se parea ca cerul se va rupe.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………

Rasaritul colorat in sangeriu era primul semn bun dupa o noapte odioasa, ca cea trecuta. Impreuna cu domnisoara mea, strabateam aleile parcului acum scaldat in lumina diminetii. Aburii se ridicau din pamant si soarele incepea sa incalzeasca totul. Era minunata forfota aceea a orasului, la ora diminetii. Ca un adevarat furnicar, pe masura ce inaintam cu ea pe aleile parcului, am observant agitatie mare. O groaza de politisti care gesticulau, faceau poze si se agitau. O banda intinsa intre doi pomi pe care scria “POLITIA, NU TRECETI!” si din nou multa agitatie. Am trecut la cativa metri de locul acela. Iubita mea in negru, mi-a strans mana mai puternic in a ei…

-Cineva a murit acolo…mi-a spus ea soptind.

Si adevar graia, caci am auzit un politist spunandu-i altuia ceva despre cadavru si hipotermie. Erau mirati cu totii si nu intelegeau.

-Pacat de el ca pare tanar! am auzit pe unul din politisti.

Cateva batrane, care intrau pe poarta bisericii aflata langa parc, isi facura cruce. Pentru o secunda din trecerea noastra pe langa ei, am prins cu coltul ochiului o imagine a celui cazut la pamant si ramas fara suflare. Era un tip tinerel imbracat in pantaloni de camuflaj si bocanci. Murise zambind si cu mana intinsa in gol spre un lucru nevazut…Cearcanele lui tradau tristetea si oboseala. Am clatinat din cap si am privit la iubita mea. Ochii ei mari se umezisera. Am zambit si i-am sters lacrimile ce amenintau sa ii invadeze obrajii ei palizi si frumosi, apoi am sarutat-o. Fericita, mi-a apucat si cealalta mana in a ei, privindu-ne ochi in ochi, schimband saruturi.

-Unde mergem dragul meu? m-a intrebat ea.

-Se apropie iunie nu? am spus eu.

Chipul ei radia fericire si spuse entuziasmata.

-Hai la mare…as vrea  sa prindem apusul acolo!

-Sa mergem atunci iubita mea! am raspuns eu zambind.

In viata mea nu ma simtisem mai liber si fericit. Am pornit impreuna spre mare. Nu ne grabeam deloc…pana la urma, aveam tot timpul din lume. Soarele se ridica, luminand orasul care isi continua nestingherit viata si forfota dupa o noapte cu ploaie torentiala.

Tin sa precizez ca textul nu-mi apartine. Pentru orice greseala eu sunt de vina, pentru ca eu l-am corectat. E o ora tarzie si acum… L-am publicat pe blogul meu, pentru a primi cat mai multe pareri. Asa ca va rog, nu va sfiiti! 
Anunțuri

5 gânduri despre “Ploaia si fata in negru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s