Sicrie de plumb, flori de nu-ma-uita

Cred ca e prima postare pe care o fac despre cineva care a murit, mai exact, profa mea de engleza, Cornea Adina. Poti intreba pe orice absolvent al liceului economic din Ploiesti de ea, absolut toata scoala o stie, fie ca a predat sau nu la el. A fost o personalitate marcanta in liceul asta si in viata mea de licean. Cu moarte ei, pot sa spun ca simt mai mult ca am terminat liceul.
Totul pare un vis, ideea de „moarte” nu poate fi inteleasa de noi, oamenii. A fost o veste cutremuratoare, nu ma gandeam vreodata sa traiesc asa ceva, sa primesc asemenea veste, mai ales cand acu 2 saptamani era la ora, ne dadea multe teme, ca de obicei si vorbeam despre atestat.
Ea ne-a cerut primu subcapitol din atestat, dar noi am facut tot capitolu ca sa scapam de el. Colega mea de banca l-a dat pe tot, eu nu. Stateam sa ma gandesc la asta… acum nu mai avem cui sa-i dau atestatul.
Cat o uram pentru ca era dura, ne umilea, ne dadea o groaza de compuneri si traduceri si ne speria cu atestatu asta, acum nu mai pot sa zic asta. Parca acum am inteles totul: nervozitatea ei, gesturile, scaparile ciudate, faptu ca atunci cand radea se lumina la fata si chiar se vedea ca nu stie sa rada, parca incremenise cu o expresie indiferenta pe fata. Am aflat ca era bolnava de cancer si se pare ca era in ultima faza.
Ne-a dat o groaza de teme in toti acesti ani de liceu, emotii, frici, amintiri, subiecte de discutat(persoana ei), dar cea mai importanta lectie a fost aceea de a-ti intelege aproapele. Nimeni nu stie ce era in sufletul ei, manifestarile ei aveau o cauza, nervii si-i descarca pe noi la clasa…nu era normal, dar hai sa ne punem o clipa in pielea unui om declarat bolnav de cancer care nu are certitudinea zilei de maine.

Acum reveniti in pielea voastra.

Mult mai bine, nu?

Oamenii trebuie apreciati cand sunt in viata, din pacate noi credem ca moartea e doar un mit, pana cand se intampla chiar langa noi si ne pare rau de persoana..nu mai putem sa-i gasim defecte, intr-un final il intelegem, din pacate prea tarziu.
Ganditi-va la persoanele din jurul vostru, bune, rele, imaginati-va ca maine n-ar mai fi. Parca nu mai conteaza cat de rau a fost, regretul ca nu mai e, acapareaza totul.

Dumnezeu s-o ierte!

3 gânduri despre “Sicrie de plumb, flori de nu-ma-uita

  1. Si eu am fost elev al Colegiului Economic, si din pacate am avut ghinionul de a face toti cei 4 ani cu dansa engleza.
    Cand am auzit ca a murit, m- am simtit vinovata intr.un fel….ptr ca ii urasem de atatea ori moartea, incat am crezut ca din rugile mele.
    Nu a fost un om bun, nu a fost un corect, nu a fost onesta, nu a fost nimic din ce inseamna durere.
    Eram umiliti, injurati, ti se impunea de la obraz pregatire altfel nu aveai mai sus de 5 decat din intamplari fericite si toane bune ale doamnei.
    Erai un dragut daca o pupai in fund, cat mai multe cadouri, atentii, sa nu mai zis de flirturi cu elevii mai frumusei sau mai bogati.
    Doamna, imi pare rau ca ati murit oricat de josnica ati fost nu meritati moartea dar as vrea sa mai stiti un lucru nu ati lasa nimic bun, nimeni nu stie engleza datorita dvs, decat groaza ati lasat. Erau copii exceptionali de 10 la toate materiile si fiind saraci iti batjocurati !
    Toate cadrele acestui Colegiu sunt oameni de mare valoare si ma bucur ca au ramas acolo… si ca vor instruii pe mai departe caractere! Oameni exceptionali!
    Madalina Filipoiu a fost o doamna pe care am plans.o cu toata forta, un adevarat om, profesor, sprijin, dvs doamna nu meritati!!!
    Cat despre doamna Cornea, sincer nu vrea sa fiu rau dar nu pot avea decat sentimentul de rau ca la oricare strain !
    La asa o boala …poate ca te asteptai la mai multa bunatate, la cautarea lui Dzeu, la milostenie. Cata groaza, si frica si nopti nedormite lacrimi …ptr ce doamna ?

    Apreciază

    • Ai mare dreptate cu tot ce ai spus. Te umilea si nu te invata nimic. Ne-a luat doar banii pe manualele pe care nu ajungeam niciodata sa le terminam si pe CDuri fantoma. Dar astia-s oamenii. Toti incearca sa stranga cat mai multi bani si nu-si dau seama ca tot in pamant ajung, singuri, saraci si, in cazul de fata, cu un sentiment de usurare ca celelalte generatii poate mai au o sansa sa invete engleza si sa fie tratati omeneste.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s