La ora de română

-Înainte mă gândeam tot timpul la soţia mea.

– Acum, cu cât trec zilele, soţia se întunecă parcă în minte şi mama se luminează. Ca la fântânile cu două găleţi. Una se coboară, alta se înalţă. Acum nu se mai înalţă decât mama.

– Întoarcerea!

– Ce clar o văd!

– Poate că tocmai în momentul acesta şi ea se gândeşte la mama ei. Dacă-ar trăi bunică-sa, şi bunică-sa s-ar gândi acum tot la mama ei. Sunt coincidenţe de-astea. Eu cred că există, în viaţa lumii, o clipă când toţi oamenii se gândesc la mama lor. Chiar şi morţii. Fiica la mamă, mama la bunică, bunica la mamă… până se ajunge la o singură mamă, una imensă…

– Ce linişte trebuie să fie atunci pe lume!

– În momentul acela, dacă-ar striga cineva ajutor, cred c-ar fi auzit pe-ntreg pământul.

– (Căutând în jur.) dacă ar fi vreo sticlă goală pe-aici, aş scrie un bileţel, l-aş pune înăuntru şi l-aş lansa pe mare.

– Mamă – aş scrie –, mi s-a întâmplat o mare nenorocire.

– (Rugător, exaltat.) Mai naşte-mă o dată!

– Prima viaţă nu prea mi-a ieşit ea. Cui nu i se întâmplă să nu poată trăi după pofta inimii? Dar poate a doua oară…

– Şi dacă nu a doua oară, poate a treia oară. Şi dacă nici a treia, poate a patra oară. Poate a zecea oară. Tu nu te speria numai din atâta şi naşte-mă mereu. (Pauză.)

– Ne scapă mereu câte ceva în viaţă, de aceea trebuie să ne naştem mereu. Soldaţilor le scapă, mai ales pacea; obişnuiţi să doarmă în zgomot de tobe, de glasuri, la prima linişte deschid ochii, atât de larg îi deschid, că intră-n ei iarba şi păsările, ca în craterele vulcanilor stinşi. Somnambulilor le scapă nevăzută luna, şi se trezesc în mormânt şi umblă tiptil pe acoperişurile coşciugelor şi se suie-n vârful unui fir de iarbă, care-i aruncă afară la gălbenuşul ciudatei planete. (Pauză.)

„Iona” de Marin Sorescu

„Ştiu numai că am vrut să scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur […] lucrul cel mai îngrozitor din piesă este când Iona îşi pierde ecoul […] într-o limbă veche Iona înseamnă „eu”.”

Marin Sorescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s