Cer doar înţelepciune

Nu înţeleg de ce nu putem conştientiza cât de importantă este o persoană în viaţa noastră decât după ce nu mai e langa noi. Chiar nu inţeleg. Nu ne dăm seama, dar fiecare persoană din viaţa noastă contează, chiar şi poştaşul care ne lasă corespondeţa şi împarte 2 vorbe cu noi. PE BUNE!

 Această melodie am mai ascultat-o şi înainte şi nu credeam vreodată ca o să-mi devină atat de dragă, doar pentru că ma duce cu gandul la o persoană căreia îi plăcea melodia asta pentru că ,,vai…cum e…parcă te rupe” şi pe care n-am s-o mai revăd vreodată.

„E uimitor cât de aproape sau de departe putem fi unii de alţii fără să ştim… Împărţim un pătrăţel de ciocolată într-o pauza mereu prea scurtă, o lectură, un gând, un oftat… ne oglindim privirea în privirea celuilalt şi apoi…?! vine o zi când îmbrăţişăm doar aerul cu privirea şi ne e dor…”

-profa mea de română, Mariana Şologon.

Chiar nu aş fi crezut vreodată…dar în ultimul an de liceu am învaţat cel mai mult. Îmi privesc profesorii ca pe nişte modele (nu pe toţi). Chiar sunt fericită că am avut nişte oameni deosebiţi care şi-au făcut foarte bine treaba. Nu o să-mi fie dor de colegi (ştiu sigur), cât o să-mi fie de profesori, pentru că ei chiar m-au inspirat. Sper ca toţi oamenii care vor să devină profesori de orice materie să transmită atâta profesionalism, înţelegere şi respect, aşa cum au transmis unii dintre profesorii mei, pe care i-am avut sau nu i-am avut la clasă şi i-am ascultat cuminte cateva ore, cât au ţinut locul vreunui prof.

N-aş fi crezut vreodată că o sa închei liceul în modul ăsta. N-am avut cele mai mari note, am stat destul de retrasă şi m-am înţeles bine doar cu anumite persoane, destul de diferite: o fată de altă religie destul de bipolară(colega mea de bancă), un rocker rebel care duhnea mereu a ţigări; el m-a făcut mereu să râd şi m-a ţinut mereu de vorbă în ore-exceptând ora de mate(fostul meu coleg de bancă), o fată cu, care am încercat să umblu şi în afara orelor(s-a trasferat în a 10 a în clasa mea), un băiat foarte deştept cu o vastă cultură generală, care n-a avut note prea mari pentru ca era destul de leneş şi nu îi placea ce se preda la şcoală; cu el făceam schimb de cărti pentru că citeşte foarte multe chestii care-mi plac şi mie.

Şi ei au fost cei mai importanti colegi pentru mine, restul sunt doar colegi pentru când aveam nevoie de ceva(nu doar eu) sau unii nici pentru atunci. 37 de elevi am fost, deci evident au fost foarte multe grupuleţe. E o oroare să stai pe langă 37 de persoane zilnic, câteva ore. Nici nu ne dădeam seama când lipsea cineva şi ne bucuram când nu era vreunu la şcoală pentru că aveam scaun pe care să stăm. Indiferenţi, plictisiţi, răutacioşi, puşi pe scandal, gălăgioşi, fiţoşi, aceştia au fost colegii mei.

Anii de liceu au fost destul de deprimanţi pentru mine. La început nu-mi găseam locul în clasa asta, nu mă simţeam bine cu nimeni, nu aveam cu nimeni ceva în comun. Uşor, uşor(mi-a luat o groază) mi-am găsit locul şi eu in acest colectiv plin de personalităţi total diferite. Deci nimic nu e imposibil. Of, ce laşă eram înainte! Dădeam vina pe destin pentru orice mi se întampla, orice lucru minor sau major. Este total greşit! Destinul ni-l făurim singuri.