Am uitat de asta

E atât de frumos că amintirile ne ajută să ne proiectăm pentru câteva secunde în pielea omului care eram cândva. Pentru câteva secunde ne reamintim cum e să stai langă acea persoană, ce ai trăit la un moment dat sau ce gust are cafeaua. Pentru mine, gustul cafelei este o amintire, pentru că nu obişnuiesc să beau. Poate psihologii au găsit alt termen pentru rememorarea unui lucru pe care-l faci din când în când şi nu este ceva unic, ci este neschimbat, dar eu altfel nu pot să-i spun.

Cel mai mult pe lumea asta mi-e teamă de uitare. Frica asta am dobândit-o de la mama mea. Se mai uita la filme şi mai vedea bătrânei cu alzheimer. Îmi spunea: nu cred că există boală mai grea pentru tine, dar şi pentru cei din jur. Mă rog…ăsta e un caz extrem, dar care mereu m-a înfricoşat. Cum poţi să trăieşti o viaţă lângă un om şi apoi să nu-şi mai amintească nimic din tot ce aţi trăit şi nici măcar de tine?

Ce sunt oamenii fără amintiri? Am uitat lucruri, dar pe cele mai importante cred că nu. Nu pot găsii altele mai importante decât cele pe care le am, nu ştiu altele. Cum poţi să-ţi doreşti să ştii ceva ce nu ştii dacă există? Poate asta este acea stare de „parcă lipsteşte ceva”, dar eu nu o deţin.

Copiii n-ar trebui să cunoască cuvântul „frică”. De cele mai multe ori, involuntar, devenim fricoşi. Evit să-mi spun fricile, mai ales de faţă cu un copil, mai ales de faţă cu mine.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s