Rătăciți pe munte în 2016

Am vrut să-i îndeplinesc un vis lu maică-mea și să-mi depășesc limitele.

Joi, plecăm în Bușteni. Urcăm cu telecabina la Babele(Atenție! Cozi interminabile la telecabină, iar sfatul meu este să fiți măcar la ora 9-10 în rând ca să nu luați masa de prânz tot la coadă), punem păturica pe o pajiște de lângă Sfinx, ronțăim ceva și apoi mergem tiptil, tiptil către Cruce. Drumul e bun, e foarte circulat, aer curat, răcoare, a durat cam o oră să ajungem.

Am hoinărit cam mult p-acolo pentru că n-am mai avut timp să ne tragem suflul după ce ne-am întors de la Cruce și am pornit direct spre Bușteni, pe Jepii Mari(credeam noi).

Mergem încrezători, ne întalnim cu mulţi câini haski, ne pozăm cu ei şi povestim diferite amintiri din copilărie sau de mai curând. Parcă timpul trece repede. Maică-mea e cea mai vioare dintre noi, e ca un copil. Ajungem pe o câmpie frumoasă, o pancardă cu „atenţie vipere”şi e şi un teren de atletism pe aici, nişte copii se antrenează.

Habar n-aveam cât mai avem de mers. Nu ne-am întâlnit cu absolut nimeni pe drum.

Am coborât apoi pe un drum care ne amintea de drumul de la Cruce. O potecă lată, cu multe pietre, peisaj deosebit în jur.

Drumul începe să se strimteze şi să se facă şi mai dificil de coborât. Sunt brazi micuţi care au beteală pe ei şi panorama se face din ce în ce mai încântătoare.

Toţi oamenii ar trebui să ia munţii la pas. Măcar o dată.

Ajungem într-o pădure, după multe suişuri şi coborâşuri. Poteca de aici e şerpuită. Asta îmi aminteşte de un drum de pe dealu Tâmpa-prima dată pe acolo am coborât. Se aşterne panica, se aud multe sunete de prin tufişuri, multe fecale pe jos, crenguţe de mure goale, deja mâncate şi în capul nostru încep să circule atâtea scenarii… şi începem să fluierăm, să cântăm Noi suntem piticii, piticii voinicii… şi să căutăm pe net o hartă.

În sfârşit se termina drumul ameţitor şi credem că aproape am ajuns. Ajungem din nou pe o poienită, langă care era un râu şi o casă…(parcă puteai să te cazezi acolo). Atunci a fost momentul când ne-am dat seama că n-am coborât bine. Nu eram aproape de Buşteni, ci eram mai aproape de Sinaia. Eram la 1400 si dacă mai mergeam câţiva km ajungeam si la telecabină şi la alte locuri care ne subliniau asta.

Ultima coborâre: o pădure deasă şi o pancardă mare cu Atenţie urs. Ne-am îngrozit, coboram în grabă pentru că oricum nu ne mai simţeam picioarele. Deja am mers 4 ore încontinuu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s