Oamenii se schimbă

Era sa-l trădez pe Dostoievski pentru Voltaire.

Nimic nu mai e ca acum un an și asta mă bucură, dar mă inundă nostalgia și încep să mă gândesc dacă cumva puteam să schimb ceva.

Am pășit în facultate alături de o fată pe care azi nu pot s-o am deloc la inimă. Am umblat cam vreo lună cu ea, apoi am băgat în grup altă fată și mi-am făcut prieten un băiat la care se cam dădea ea și deja nici ea n-a mai putut să mă suporte. Când a văzut că i-am luat băiatul, ea mi-a luat fata. Am suferit, dar m-am mângâiat cu gândul că fata dacă era prietenă adevărată, nu mă lăsa pentru alta. După chestia asta, n-am mai putut s-o sufăr pe niciuna și nici acum nu mi-a trecut.

Din când în când, când venea la facultate, stăteam cu o fată pe care parcă o știam de 100 de ani. Acum, ea s-a lăsat de facultate și a plecat în Italia la un băiat pe care-l știe de o lună.

Cu fata care mi-a fost furată,dar de fapt, m-a părăsit ea, mai statea o fată super de treabă. Din păcate, nici ea nu mai există prin zonă pentru că între timp a devenit mămica cuiva și și-a abandonat studiile pentru responsabilitatea asta.

Anul 2 mă găsește în bancă cu o tipă pe care n-am putut s-o suport la început și care mi se părea cea mai tocilară fată. Pe parcurs am descoperit că e cea mai rebelă dintre noi și, până la urmă, tragem una de alta. Doar în primul seminar mi se părea cea mai serioasă fată, pentru că avea cămașă și n-avea pierce-ul pus, părul încă n-avea șuvițe verzi, tatuajul încă nu era făcut, iar hobby-urile ei ciudate încă nu erau cunoscute de mine.

Mai stau cu o fată foarte mică de înalțime și care m-a impresionat o groaza când credea că n-o sa treacă anu și eu i-am zis să își caute altă facultate și ea mi-a zis cu ochii înlăcrimați și cu voce tremurândă: facultatea asta e visu meu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s