ce frumos

Tisană sufletească

poet: Adrian Maniu

-din ciclul Flori de hârtie

 

O vioară înfioară

negurile care mi-au împăturit inima cu care te-am iubit.

Nici un drum nu este sfârșit.

Sfârșit e cântecul-poveste,

căci povestea e o clipă care țipă,

care țipă-n pripă: tu ai fost

cea cu părul flori de tei.

Eu te-am întrebat: „Mă vrei?”

O, ce prost!

Și ce ușoară vorba zboară…

La vioară: „De-acuma nu te-oi mai vedea” –

la vioară

nota simt că o să doară.

Moartea vine.

E curios cum seamănă cu tine;

a ei coasă mi-a spart ochii –

ție-ți plac bijuterii, jucării

și rochii.

Azi plăcerile sunt macerate.

Precaut, m-am aranjat să mor în rate.

În ventricol –

gol ridicol – te-am păzit.

Te-ai răcit,

scumpă taină, te-ai răcit neavând haină.

Eu atunci te-am întrebat din nou: „Mă vrei?”, că bolnavilor le place ceai de tei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s